Dacă ți-ai da seama cât ai sufletul de rece
Ai începe să plângi și tu,
cum plâng și eu acum.
Poate m-am plictisit de această realitate atât de goală
Fără sentimente…
Și atât de plină de obiecte ce ocupă doar spațiul din jur,
Fără a oferi liniște, cuvinte…

Casa voastră e plină de obiecte
Pentru a compensa singurătatea sufletului.
Și casa mea e plină de cuvinte
Pentru a nu spune direct că aș face orice pentru a alunga
Eternitatea aceea ce o simte doar omul singur.

Străzile noastre au dublu sens
Pe care umbli tu străine
Pe care mă pierd și eu… întrebându-mă
Dacă e construit totul greșit într-o lume perfectă?
Făcut intenționat să nu te găsesc.