Ieri era...ciudat,dar era...puțin mai cald.Deși mai multă umbră pe chipul tău,totuși,mai puțină...disperare.Mai multă sinceritate!-chiar dacă niciodată față de tine,era față de o lume întreagă...atât că lumea întreagă nu s-a prins.
Și totuși ieri era...mai mult soare decât azi...poate că eram lângă tine,sau poate...că am rămas ultima lângă tine.Nu pentru totdeauna,căci nimic nu durează o veșnicie,nici măcar dorința mea de a pleca-sau a rămâne...sau a crește arătând lumii întregi că voi părăsi trecutul.Și atunci am fugit!-stai liniștit...nu față de tine ci de o lume întreaga...atât,ca ea nu s-a prins.
Și m-am trezit că eu sunt tu,într-o altă ieri,în care era puțin mai frig...deși mai mult zâmbet pe chipul meu...mult mai multă minciună.Nu față de o lume întreaga cât față de mine.Dar e bine de știut că eu sunt tu,nu pot să fug de mine...și nici de ceea ce esti.E bine de știut,ziua mea de ieri,că esti cu mine în tot ceea ce sunt.Iar la ziua mea de mâine voi striga cum a strigat ziua din trecut,incercând sa fiu o alta ieri-
Ciudat...dar era o zi...puțin mai caldă.