Parcă duc o lumânare de pe o stradă pe alta
de la capătul orașului până în centru
de dimineață până seara,
parcă o apăr cu palmele înțepenite de frig
să nu mi-o stingă vântul,
să nu mi-o smulgă din palme,
să n-o scap pe cărarea ninsă
care mă scoate din valea crucii pe bulevard,
parcă duc o lumânare aprinsă
între degetele de lemn,
dar n-o să vedeți nimic în mâinile mele,
am uitat să vă spun că ele nu l-au atins,
nu l-au atins!
tata purta cămașă nouă, costum de culoarea cafelei cu lapte și era la cravată,
nu, noi nu l-am îngropat în costumul acesta și nu i-am pus cravată,
noaptea asta l-am visat cum râde fericit,
nu, noi nu l-am văzut râzând așa,
a ieșit din întuneric
ca un om de succes
mi-a întins o floare și ea a început să tremure,
am luat-o fără să-i ating degetele cu unghii îngrijite,
o lalea albă-albă,
tatăl meu din vis mi-a dăruit o lalea fragedă,
o duc prin viscol și nimeni n-o vede,
parcă am o lumânare aprinsă în palme
o apăr de fulgii usturători,
dar mâinile mele sunt goale
și ziua lunecoasă tocmai s-a dus la vale pe derdeluș