Crăciunul se lasă peste lume
abur de prune în culori de crăciunică
acolo
la marginea lidului

eu
așezată pe scaunul pe care mi l-am ales
al liniștii

nu mă sperii - am vreme de stat cu fața spre lumina verde
plină de smântâna din cer
mă țin de degete
mă aplec spre fustele lungi ale gândurilor
nu-mi arde de stat pe pătratul de scaun
tivul fustelor adulmecă visul

Crăciunul cel mare cu noaptea din calea lactee
acoperă lumea cu ploaia aceea de străpuns jaluzele
nici rugina nu le-a putut desprinde

stau pe scaunul liniștii
așteptând mâna
păturile calde
ale ploilor de vară cu miros de castan