Mugește cerbul de răsună munții
Și boncănitul i se pierde-n cețuri:
Anunță codrul că e timpul nunții -
Ciopor de ciute-apare din verdețuri...

Pășind spre cârd cu coarnele pe spate,
El le adoră lung pe fiecare,
Iar ciutele-l primesc cam speriate
Și se prefac că fug, dar nu prea tare.

Când e mai sigur că-i al lui haremul,
Deodat-apare un rival localnic
Și-ncepe lupta... Va fi el supremul?
E greu de spus, căci e-un război năvalnic

Iar cel venit, decis e să câștige
Și se repede strajnic și cu forță:
Se-mping nervoși, cu coarnele-n
cârlige,
Pufnesc prin nări și ura-n ochi li-i torță!

Bătrânul cerb a-nvins și-n alte lupte,
Așa că lesne și-a răzbit intrusul
Care-a-nțeles că nu-i loc să se-nfrupte
Și, demn, cu răni, își acceptă exclusul...

Întreaga turmă iute-l înconjoară
Pe cel ce i-a rămas stăpânitorul;
De-acum mai sigur e pe-a lui comoară
Care admiră-n el Biruitorul!

Din nou mugește cerbul - și mugește,
S-anunțe că prin codru-acesta-i rege...
Din văi, ecouri îi răspund frățește
Și-n jurul ciutelor el începu s-alerge...

E-așa frumos, și mândru, și năvalnic,
Impunător, cu coarnele-i coroană,
Gigant, își ține capul sus, și-i falnic,
Uitând că s-a ales și el cu-o rană.

Pășește elegant printre tufișuri
Și, când și când, mai stă să ia aminte,
Dar n-a văzut lucind în ascunzișuri
O țeavă îndreptată înainte...

Când la izvor veniră să se-adape,
Un pocnet zgudui întreaga vale
Și mândrul cerb se prăbuși în ape,
Dar, tremurând, el se sculă agale,

Porni spre râpa din apropiere
Și-n hăuri, plin de sânge, se aruncă,
Urmat de ciurda-i care cu el piere,
Zdrobindu-se-n căderi, din stâncă-n stâncă...

Un vultur apăru din patru vânturi:
De sus, plonjă și el peste ponoare.
Privighetorile-au tăcut din cânturi
Și-n nori se-ascunse-atunci mâhnitul soare.