atunci când ninge soledad
privesc în hăul din care fulgii urcă spre mine
noaptea începe să curgă
cumva languroasă
cumva tăioasă și rece
devin un peter pan ce cade vertiginos în golul din pieptul tău
am ce-i drept pământul lipit de tălpi
și o stranie senzație de plonjare într-un evantai de licurici
soledad
e doar o poveste
lângă un trup veșnic tânăr nu e spațiu
mă întorc și lumea se transformă într-o perdea de brațe întinse
tresari la atingerea lor
nicio palmă nu se face căuș pentru tine
nu te înlănțuie niciun braț
atunci când ninge soledad
fiecare fulg ce urcă în mine
devine cumva o inimă a ta