Nu știu nimic despre viață și nu știu mai nimic despre cucurigule și ăsta e secretul meu cel mai ascuns și nu stiu de ce am destule motive să nu mai cred în liniștea care se preface. dar întotdeauna aici, aici cineva vrea să mă sărute. o singură femeie și viața e un pistol pe masă să-l ridic și să repet asta la nesfârșit, pentru că pot. pot să-mi aduc aminte cum țineam sania sub mine și cât de strâns, la fel ca toți ceilalți și nu trebuia să înțeleg de ce erau toate ca într-o iarnă așa pur și simplu și fără timp. nu trebuia să întreb cine trage, și de ce tot ce nu se vede, tot ce nu se aude intră în mine. în mine nu există nouă etaje sau douăzeci, ori vreun fel de cameră blindată și nu există o altă masă, cu un alt pistol, o altă mamă, alți oameni, nu mai există nimic și e simplu, pentru că de la nimic începe întotdeauna ceva și sfârșește prin a trage sau a fi împușcat și nu vreau să mă feresc, vreau doar să simt și atât.

într-o noapte era chiar mișto, mi-am ucis cina cu o karată, o lovitură în față. era fericirea noastră și nu am fost deloc surprins. era ca într-o poveste cu mere, pere, piersici și prune și tot ce nu am făcut.

…și cum să sărut o fată!