arde luna-n dorurile sale neîmplinite
pe cerul țintuit în auritele pioneze
îndrăgostită de Pământul
cu ochișorii lui albaștri

își întinde mânuțele-amândouă
cu degetele lungi și fine de raze
peste corzile cobzelor greierașilor
cântând oda bucuriei celor îndrăgostiți

cu iubire adolescentină dă târcoale
iubitului cochet ce o ignoră
sperând precum fecioarele la prima dragoste
în grâul rujat și-îndulcit cu maci


fecioară va rămâne veșnic
nemângâiată în al ei suspin
Pământul orb gonește-n propria orbită
își vede doar de egoistul țel

oricând prezentă este-n lume
mărturia lunii cu ale ei sclipiri

e martoră-n iubirile cu patos
și-n despărțirile înlăcrimate