în orașul cu pisici în ferestre
cu atâtea pisici și cu atâtea ferestre
alintându-te
alintându-mă
îmi spuneai că eu sunt o excepție mă sculptai
într-un material mai cu seamă rezistent la frig

dintr-o subită cumva generozitate
sau dintr-un moft oare peste câte vieți
ai putea să îmi spui neterminato vino
să îți mai dăruiesc
un ochi
un braț
un umăr