vâlvătăi de dorință scot din trupul tău
când palmele-mi ating moale moale pielea ta
răsună goarnele îngerilor
când pe un sân îmi așez sărutarea
sărată de apa mării infinitului
în care am înotat ca două amfibii
ce respiră apă și viață

de-atunci au trecut ani
nu te mai caut în cotloanele spațiului finit
al acestui pământ ce nu se-nvârte
ci se zvârcolește a apus
eu cred în Maya, fecioară și cred
în începutul acestui an ca în penultimul
zid de apărare a iluziilor
și cred că atunci când trupurile noastre vor umbla
în chip de umbră eu îți voi deschide
ușa eternității, cea din dos
vom intra furiș în eternitate

și Mărul se va ofili se va face piatră
iar noi, în chip de strigoi
vom intra pe ușa din dos a Raiului
goi