Clopotele bat pleoscăindu-și
Limbile de metal
Pline de muguri vâscoși
În asonanțe nevrotice
Pătrunse alocuri de hău.
Privirea-mi goală
Subjugată de impulsuri
Stigmatizate,
Se ascunde în locul în care,
Lumea capătă sensul urâtului etern.
Văd.
Proiecții ale meduzelor
Bătând din aripi în mod alert,
Formează o oază de protecție
A iluziilor.
Oglinzile lumii mele,
Transpun un joc al narcisismului pur,
O reflexie a mentalului năucitor.
Portalul ocult al materiei
Scrâșnește din dinți
Provocându-ți răni pe retină.
Rânjetul strâmb din colțul gurii
Ucide în speranța înrădăcinării
Într-o lume secundă,
Mai grotească,
Ascunsă în transpunerea din interior,
Către exteriorul exorcizat de somnul
Rațiunii...
Ce naște dualitatea.