ca să adoarmă
unii numără oi
eu chem la raport visele plecate în exil
unu' două trei...
când se aud strigate
vin la mine
ca un regiment de soldați răniți pe câmpul de luptă
întorși acasă după o bătălie pierdută

ultima oară
cu un gest ocrotitor
le-am strâns în pumni atât de tare
încât mi s-au scurs printre degete

rămăsese doar mirosul lor de mucegai
ce rost mai avea să poposesc într-un vis fără vise
m-am trezit într-o coajă de nucă
nuuu
acesta nu e tot un vis
e viața
tot mai neîncăpătoare și mai seacă

cine poate ști
câtă iubire încape într-o coajă de nucă
iubirea
unitatea de măsură a vieții
nu are submultipli
și oricum
eu nu aÈ™ avea un regat
să-l dau pentru o centiiubire de viață...