Mi-a intrat în poem o frunză de viță sălbatică
și toate ființele se adună în jurul ei
o contemplă cu ochii speriați
îi cântăresc în palme răsuflarea săracă
omenirea mea restrânsă și demnă
truditorii mei pe jumătate orbi de durere
supunând-o la un examen rapid
al rezistenței și al curajului
și făcându-mi un semn încrezător:
lucru bun
miroase a aer
observă
filosofia ei reținută
profilul ei modest de femeie inteligentă
lucru bun, ne putem bizui pe ea, lucru bun
chiar dacă această bizară și neașteptată
asemănare cu sinuciderea
această bizară și neașteptată asemănare care tremură.