Sub raza lunii, pun la dospit un gând.
Cu mușcătura clipei de durere,
Îl strâng în palme, îl rotunjesc în vânt
Și îl arunc în scorburi de tăcere.

Ideile, ca iele-n dans feeric
Răsar în fâlfâirile idilei,
Fragment de sunet onomatopeic
Din umbra serii până-n zorii zilei.

Nu spun nimic, dar biciuit de gânduri
Mă zbat să scap de sub povara minții
Noian de vorbe spuse printre rânduri
Ori șuierate-n șoaptă cu toți dinții.

Un cal sălbatic își întinde-aripa
În zbor, ca de cometă peste zare,
În gândul meu care adoră clipa
Se naște-n zori lumina de la soare.

Un șarpe strălucind ieșit la drumul
Ce duce în pădure sau niciunde
E gândul meu ce trece ca nebunul
Pe căi necunoscute de oriunde.

O călătoare sunt spre altă lume
Cu trupul din pământ, mi-am luat răgazul,
Să vă-nsoțesc în rele și în bune,
Să știu ce-i bucuria și necazul.

Când voi pleca din trup, în carne, viermii
Își vor săpa adânce galerii,
Dar sufletu-mi va trece vama vremii
Cu-aceste scurte, triste poezii.