Raiul nu poate semăna cu parcul acesta liniștit
unde frunzele aterizează pe oglinda
lacului artificial,
iar albinele caută în inima florilor
nectarul de noiembrie

În rai nu sunt bănci și felinare,
nimeni nu tunde gazoanele,
nu se aude horcăitul câinelui
îmbrăcat în veston roșu,
târându-și burta prin iarbă

Oamenii nu au timp de plimbări
prin grădinile nemărginite ale raiului,
duminica ei abia mai au puteri să se trezească,
să-și scoată la aer câinii,
mamele bolnave și copiii,
lăudând crizantemele rezistente la frig
care le par suspendate
ca niște nori colorați

O fetiță cu handicap
face câțiva pași haotici pe alee,
ținută ca în clește de bunicul său,
în rai nu auzi pe nimeni strigând:
hai, Ruxi! bravo, Ruxi!

Oasele mele prind a scânci la lumina soarelui,
trebuie să mă ridic încet,
să trec podețul de piatră,
învăț să mă sprijin de pământ cu privirile,
nu doar cu picioarele.