coboară astrul inimii-n uitare
și am rămas singur pe pământ
mă rătăcesc în gând și așteptare
mistria-mi se preface în cuvânt

doamne de tine ce dor mi se face
nu mă lăsa așa nefericit manole
plângând după ana zidită în mine
în catedrala ce iubitor mi-ai dăruit

de-oi vrea să vii… eu cred în tine!
de nu ți-oi fi pe plac te rog mă iartă
că ruină-îmbătrânită ți-e lăcașul
dar mai renasc visări în toamna vieții

și mi te țes destin târziu în suflet
de-a alunga păcatul din geneză
ca Tu și Eu să înălțăm prin Ea
o altă Sfântă Trinitate Pământeană