Închid abecedarul strâmb
și lăcuiesc o bancă părăsită,
ca visele, pribege ,
pentru-o clipă
în nouă viață....
să se lege!

M-adap din soarele vestal
și seva mi-o hrănesc
c-o floare,
și-o cupă, plină cu nectar
o dărui vieții...
piedestal.

Nu pulbere de praf aștern
Istoria e îngropată.
Doar vise noi
se țes etern....
pe-o pânză minunata!
Iar clipa mâine
de-ar sfârși
N-oi pierde...niciodată!