Nori de neștiință m-au împiedicat!
Un orb am fost,suflet blestemat,

Exilul,nu-l găsesc niciunde,

O lacrimă încercat-am a ascunde!
Beau zilnic mii și mii de gânduri,
Să le inec aș vrea,în grele adâncuri!
Ezit când vreau să îți vorbesc,
Să-ți spun același,te iubesc!
Iar inima-mi începe a bate,
E o iluzie ce bântuie în plină noapte,

,
ÃŽncerc s-o alung cu iz de dor,
Þi-aȘ da în împrumut al meu amor!
Îți spun acum,încet,în șoapte,

Picături de miere căzute-n lapte,
Rostesc cu buzele ușor crăpate,
Oriunde ai fi,nu ești departe!
Momente pline de iubire,
Îți amintesc de vechi ruine,
Timpul? mi-a spus că e mai bine!
!