Mă tot gândesc când stau în pat,
Că noapte-ai neagră și albastră
Și orice pas, făcut mai lat
Nu poate să o depășescă.

Noaptea-i un hău etern și sobru,
Unde n-ajunge nici chiar corbu,
Să-i deslușească tainele,
Izvoarele, extremele.

Noaptea ți-e frică mai de tot,
Chiar și de umbra ta din spate,
E tot mai lungă ca să pot,
Să n-o numesc ETERNITATE..