Știu că toate lucrurile au un sfărșit
Stă în firea noastră să prevedem finalitățile
Astfel se nasc eșecurile și împlinirile
Astfel ne construim viețile.

Când soarele naște ziua prin lumină
Stă în puterea noastră să cercetăm zările
Astfel știm unde suntem în lume
Astfel stăpânim depărtările.

Când glasul pruncului care se naște
Se-nalță loc între semeni să-și facă și nume
Undeva un cântec sfârșește, poate nedrept
Lăsând alor săi amintirea că a fost pe lume.

Și ce-ar fi dacă într-o zi am pluti
Fiind doar suflete pierdute-n larg, adunând doar impresii
Senzații bune sau rele am păstra și am fi
Străvezii de propriile noastre înălțări sau depresii.

Fără trup sau nume, realizări sau hotare
Privindu-ne chiar noi cărți de vizită am fi
Și ce-am adunat în inimi: iubire, blândețe
Cinste, smerenie, milă comori s-ar numi.

Atunci când zilele se duc ca și gândurile
Când viețile trec succedând anotimpurile la infinit
Rămân în eter făurind amintirea doar sufletele
Căci ce sunt ele nu are sfarșit.