Am murit într-un capăt de lume,
Aplecat pe-o parte,
În pulberea drumului spre cer…

Abia dacă-mi aduc aminte
cum,
Și cine m-a găsit…

Eram atât de mort,
și-atât de singur,
Că doar zborul păsărilor
ce-și
părăseau cuiburile
îmi mai aduceau aminte cine sunt…

Am murit într-un capăt de
lume,
Printre străini, cu gândul la Tine…

M-am spulberat amarnic în
vântul amiezii,
Pe-aceeași parte cu petalele macilor;

Și când m-am văzut de sus,
din brațele Tale,
Atunci am înțeles că erai Tu
Cel Care ai murit în locul meu…
Eu nu murisem încă!

Eram viu!…