Iartă-mă, Doamne de
scurgerea fără rost a timpului ce-mi
picură din gânduri,
Am rămas să aștept ca
singurătatea
să atingă aripa îngerilor și
să-i trimită în lume pe
bolta inimii mele,
acolo unde sunt brăzdate cuvinte de aur,

Alături, clipe de gând se vând pe
tarabele aglomerate,
Cu mine glăsuiește sângele într-un
joc de cuvinte și viață,

Plimbându-mă prin iarnă,
îmi scârțâie sub tălpi visele,
Partea dreaptă e partea cea bună,
Calea Vieții,

Și-ntre atâtea jocuri cu cuvintele,
Mai iartă-mă, Doamne, că
fără rost mi se usucă gândurile și
smochinilor nu li se văd roadele…