Se frâng în patimi suflete pierdute
Și idealuri spânzură în sfoară
Îmi ești precum o coardă de vioară
În amorțirea lumii celei mute.

Te simt adânc și te transpir prin pori
M-apeși ca greul inimii durute
Mai lasă-n mine rugăciuni cernute
De vreun bătrân cu ochii cerșetori.

Povestea se va scrie înc-o dată
În praf de lună plină m-ai zidit
Din creștet până-n tălpi, pe fața toată

Am să te iert știind cât ai trudit
Să mă strămuți pe bolta înstelată
Dar n-am să-mi iert, în schimb. că te-am iubit.