aliona locuiește la ultimul etaj
al delirului meu

la avizier
nicio lacrimă

nu iau liftul
urc pe scări pentru că vreau să îi fac
o surpriză
pe coridoare
contorsioniste încolăcite de șerpii
cu care își fac numărul zilnic
mă urmăresc cu privirea

țin în mână două bilete
la loja tramvaiului din oraș
din care o să vedem minunățiile vieții
: bărbatul care își caută geamantanul pierdut
printre frunzele orașului
fetița cu balonul colorat spart și plin de lacrimi
perechile de îndrăgostiți construind parcuri
din bucăți mari de puzzle

numai de nu s-ar îngălbeni
hainele de pe mine până la ea

numai de nu ar începe ăștia
să dărâme clădirea
să alerg înapoi fugărit de mingea de fier
din ciocul macaralei

în spatele ușii acoperite cu iederă
aliona nu știe nimic din toate astea
iese în grădină
taie soarele cu un fierăstrău
se plimbă pe câmpii dincolo de cearceafurile puse la uscat

adoarme adesea în hamac
tot mai aproape de mare