Timpul cerne și rămâne
Doar ce vrea, să se adune
Fie-n case din cătune,
Ori în marile palate
Și vestite și frumoase
Cu grădini ce-s suspendate
Mai presus însă de toate,
Tu-nțelege și socoate
Că... atunci cândva:
Ai primit un dar,
Ce era, din dar
Și avea un har
De îl ai?
Darul, să-l dai
De, e-o viață?
Zămislește altă viață
Iar în ea, toarnă speranță
Că și tu, ai tot primit
Și cândva,
Pe cineva, ai moștenit
Acum, rândul ți-a venit:
Ca să dai, ca dar, o viață
Unui prunc, sau unei fiice
Nu contează, ce-o să fie,
Bine ar fi, ca ei să fie!
Să îi crești, să-i ocrotești
Cât pe lume tu trăiești
Pentru tine: ei vor fi o bucurie,
Dar…și-o sfântă datorie,
De împlinit.

24 - 25 02 2009