îmi amintesc de mine
de o viață lungă
ce-mi ajungea până la genunchi
frământam rugăminți
cerului
și desenam pe trup
linia vieții
adăposteam apoi visul
și loveam cu tălpile goale nopțile
grădinile pline cu spini
mușcam pe deasupra avutului
neavutului
apoi înghițeam în sec
pofta mântuirii
și groapa din care priveam lumea
a devenit casa mea
am întrebat palmele
cine sunt
și pământul a răspuns
un anonim cu lacrimi