acoarelă de seară

roșul se topește peste deal,
pânza serii pare marea-ntinsă
parcă-i labirintul lui dedal
încrustat pe o câmpie ninsă.

pensula creației divine
a suit pe cer tabloul pur
soarele se-neacă-n crinoline
parc-ar fi o noapte din jaipur.

pe un fond albastru-arămiu
îngerii coboară pe pământ
și în dunga timpului pustiu
se înalță glasul unui sfânt.

cade peste suflet grav cezarul
peste răni și plânsete caduce,
noaptea vine ca să-și ieie darul
răstignind tristețile pe cruce.

oo, natură, prinsă-n șevalet,
stă-n culori măreața ta făptură,
vreau să-ți fiu slugarnicul valet
să rămâi la mine-n bătătură.

vreu să-nfig în lună un cuțit
și tot cerul să-l mânjesc cu sânge
să țâșnească totu-așa subit
peste bolta-ntreagă care plânge.

eu să fug încotro nu știu unde
criminalul dorului de spații,
să dispar în câteva secunde,
înghițit de marile nesații.

23 februarie 2011