Pas de doi
nu știam că pasul făcut nu mă plânge
poemul acesta ce-mi curge din sânge
deasupra veghează lumina din vest
distanța mă tace
distanța dă rest

absolut lumina întoarce

o lege apune în grabă
iubirea ne leagă-dezleagă
când strigătul tău de iubire
urmează un pas în neștire
durerea veghez pe la tâmple
un corb să nu vină să cânte

murirea în umbră cu noi
un pas dureros și ascuns între ploi

drumul întoarce privirea-n destin
pasul se-ntoarce la loc în divin

un infinit de-mi cere îi dau viața toată
nu știu peste ghețuri
să fiu fără tine
ia pasul acesta
firav de iubire
cu suflet și-nalță-n cuvânt nemurire

mulțumesc pasului care mi-a sărutat rătăcirile…