Ce poartă țara mea în poala vieții sale!?

Ce poarta țara mea în poala vieții sale!?
Doar stropii aurii din holdele-i întinse,
doar horele de brazi ce se încing la vale
și munții învăluiți în straiele lor ninse?

Mai poartă în obraji rubinul din livadă,
în merele rotunde semințe ce rodesc,
pe buze vinul dulce iluzii ce o scaldă
și care doar acasă știu să le înfloresc.

Nu am plecat departe deși îmi este dor
de plaja ce bronzează măslinele pe ram,
aș vrea în palmier pe-o aripă să zbor,
dar zborul e in doi și eu rămân la geam.

Căci țara-i rădăcina copacului în flori,
e muntele ce poartă căciula brumărie,
izvorul care plânge la cumpăna din zori,
e vântul ce se-aprinde în clipa de mânie.

Ce poarte țara mea în poala vieții sale?!
Trecutul ce trăiește trezind clipa de mâine,
lumina ce din beznă ne-a mai întins o cale
pe care împreuna mâncăm aceeași pâine.

Marilena