*


Lasă cuvintele…
să mă-ngenuncheze,
să se cațere pe sufletul meu întâmplător,
să-l răstoarne spre cer,
să-l devore,
să-i deșire tristețea pe nervurile
necumințite de foșnetul timpului!

Lasă cuvintele
să-mi adune mugurii tristeții
din fiecare celulă,
să-mi deschidă ochii cu literele,
să-nvăț prin frunză
lumina care ne vindecă!

Lasă cuvintele
să mă doară, să mă lipească de piele,
să-mi tragă pe roți singurătatea,
să-mi acopere porii care rodesc scrum!

Lasă-mi cuvintele…
să mă-ngenuncheze,
să mă-mpartă uitării,
să mă răscolească a dimineață,
să mă nască
și să-mi descânte
…” Panta rhei”