Dumnezeu ne-a chemat la el într-o după-amiază vară
ne-a dat câte un poem să-l scriem pe suflet cu un crin
după care puteam chiar să și murim așa uitați în ținuturi barbare
sau ascunși între două femei și o sticlă cu gin
e drept că cel mai greu se dăltuiau versurile clasice
se încăpățânau mai tot timpul la nemurire literă cu literă
și noi ne pierdeam răbdarea ori căutam rime sublime în vinul prost
mai rătăceam și printre alte poeme
în tribunale sticloase cu ciclopi jumătate himere jumătate șchiopi
fratele meu geamăn s-a sinucis cu o frunză în somn
i s-a părut o crimă să atingă un poem cu un suflet de om
nu am plâns deloc despărțirea
pe atunci lacrimile mele erau neprețuite
iar despre moarte mi se vorbea numai de bine
când toți am terminat de scris poemul până la ultimul vers
sufletele noastre pline de versuri șiroind
deveniseră inutile ca și cum te-ai fi dezbrăcat de femeie pe întuneric
atunci mi-am aprins o țigară și priveam cum unii aruncau suflete de-a valma
în groapa comună peste crinii rămași