După o zi întreagă de activitate ma înțepat insecta insomniei suspendându-mi așteptarea somnului.
Simt în stomac că foamea mă lovește cu genunchii dar gândurile mă eschivează de la ea.
Stau pasiv și deturnez prin meditație imagini brodate mărunt.
Îmi fixez ochii în sectorul periferic al peretelui și descopăr un păianjen care își țese pânza din instinct.
Pânza lui este o capcană, un coșmar al existenței pentru insectele ce vor cădea în ea.
O parte din visele mele le văd pentru o clipă deziluzii blocate în pânza păianjenului.
Gândurile mele devin creative; mă văd pe cap cu o pălărie mov cu boruri mari și o pipă în gură și caut un pictor din o mie optsute să-mi facă portretul.
Nu înțeleg de ce gândul meu creator nu îmi aduce în prim-plan imaginea ei.
În schimb aud în urechi țipătul său de iubire platonică.
În sectorul periferic al peretelui ochii ei țesuți în pânza păianjenului trufaș.
Acum înțepătura de insectă a insomniei și-a pierdut efectul și simt că mă ia somnul.

Lângă fereastra mare care încadrează soarele, fumez o țigară parfumată.
În peretele din fața mea găurile sunt astupate cu hârtie din care iese din când în când un păianjen.
ÃŽmi trec prin cap tot felul de idei.
Ele sunt emise de digestia pe care o am în stomac.
Se pare că stomacul meu este incapabil să digere.
Din razele soarelui apare o siluetă de Titan venind spre mine.
Ca un somnanbul fac un pas și mă opresc în fața ei.
Tăcerea siluetei de Titan era dubioasă, orice vorbă ar fi zdrobit farmecul.
Neavând o digestie bună nu puteam decodifica prezența ei.
Era inutil să folosesc un adjectiv dur.
Uitasem de țigară și de rana din stomac înghesuită într-un pansament gastric.
Amintirile se întorceau după voia lor.
Nu le puteam rupe ca pe niște file de calendar.
Pe fiecare amintire un păianjen își țese pânza.
Întreaga ființă de Titan, afirma sus și tare că aveam în fața mea un om liber.
La rândul meu mă simțeam puternic și neîncătușat de nimic, cu excepție că stomacul meu nu digera bine.