În fiecare zi mă lupt cu sentimentele mele ,
care-mi acaparează toată rațiunea..
Mă lupt să le țin ascunse...

Departe de tine, căci prietenia ta
mă face să mă simt specială,
dar și normală în același timp.

Ești ca un medicament pentru sufletul meu,
din care n-aș da nimănui... ci l-aș păstra numai pentru mine.
Aș fi prea egoistă.

Mă faci să mă simt înțeleasă,dar totuși eu nu te înțeleg.
Mă faci să mă simt că nu sunt singură pe acest pământ..
Prietenia ta e dulce dar și amăruie.
Mă chemi, mă lași, mă vrei dar pleci.

Mă zăpăcești, mă ignori, apoi revii.
Mă consolezi, îți pasă.Nu reziști.
Te-nchizi în tine, apoi îmi spui trăiri ale tale..
Te abții.Pe urmă răbufnești, mi te confesezi.
Regreți ceva??

Câteodată îmi vine să strig... :
MI-E DOR DE TINE BÃI !! ar fi ireal.
ar fi în zadar.. sunt nebună și tu ești interzis..


Mă-ntreb oare ce spui acum când citești asta?
Crezi că nu-s în toate mințile sau o să zici ”you`re sweet”
fără motiv ,cu o față zâmbăreață ?

E doar un impuls.

Si scriu și eu la fel, împinsă de-un impuls foarte puternic ,
Și iartă-mi îndrăzneala, dar atât te-ntreb,
și spune-mi că eu nu știu :
Ce-i asta?