Elefantul și asinul

Elefantul și asinul,
Amândoi când pui erau,
După cum voia stăpânul
La o iesle se hrăneau.
Elefantul-măgădanul-
Mânca mult peste tain,
Pe când asinul sărmanul
Se mulțumea cu puțin.
Trecu vremea și crescură,
Cum oricine a crescut,
Unul mare cât o șură,
Altul mic și amărât.
După grindină cât bobul
Și niște veri secetoase,
Proprietarul lor -neghiobul-
Fără nutrețuri rămase,
Supărat merse hainul
Să le spună celor doi:
-Trebuie să scad tainul
La vreunul dintre voi.
Elefantul atunci sare:
-Stăpâne,de la asin
Să iei partea cea mai mare,
Că el mănâncă puțin,
Lui i-ajung două-trei paie,
Că are stomacul mic,
De-i dai apă și bătaie,
Nu-i mai trebuie nimic!
Atunci stăpânul -amarul-
Ascultând de honănaie,
La asin merse cu parul,
Să-l snopească in bătaie.
Se opuse atunci măgarul:
-Stai ,stăpâne! Ia stai…frate!
Ești gata să dai cu parul,
Ia gândește cu dreptate!
De mic puținel mi-ai dat,
Ca să-ți ingrași elefantul;
Am tăcut și am răbdat,
El s-a îmbuibat,umflatul.
Și să nu-l crezi doar pe el,
Când se plânge că nu are,
Foamea ne roade la fel,
Și p-ăl mic și p-ăla mare!
Dacă din al lui tain
Iei sfert nu prea simte el.
Nu se-ngrașă,dar trăiește
Bine,și ai lui la fel.
Din hrana de zile triste
De-mi iei sfert,sărăcesc rău.
Așa nu poa’ să reziste
Nici-unul din neamul meu.
Se opri atunci stăpânul,
Și-ncepu să se gândească,
Cum egal să-mpartă fânul,
Și corect să-l drămuiască.

……………………………………………

Așa-i și-n zilele noastre,
Tot cel gras strigă că n-are,
Cu obraji de neamuri proaste
Și zmintită nepăsare.
Zeci de ani s-au îmbuibat
Și ne privesc azi de sus.
Noi am stat și am răbdat,
Și cât de rău am ajuns.
Omul din fabula mea,
S-a oprit să chibzuiască,
Hrană vitelor să dea
Așa-ncât să nu greșească.
În schimb azi conducătorii
Lovesc rău doar in cei mici,
Nu-și ating susținătorii,
Parcă ne sunt inamici.
Cum vin ei in fața noastră
Și ne mint așa senini,
Cum că iarba e albastră,
(Ãștia chiar ne cred...asini!),
Și că din leafa lor multă,
De iei sfert, dă tot atât,
Cum ai lua din leafa brută,
De la unul amărât.!?
In concluzie ,niciodată
Ca acum de rău n-a fost.
Săracă țară bogată,
Tare ești condusă prost!

…………………………………………

Am ajuns și la liman,
Și MORALA ni se-arată:
Bogatul celui sărman
N-o să-i creadă niciodată.




Nicolaie Dincă

Slatina -decembrie 2010