Îmi vorbește un Mort despre dragoste
și eu îl aud și-l sărut.
Umblă Minciuna pe stradă
și eu o văd și o cred.

Plângi, femeie,
chipul acesta care nu este al tău.
Plângi, păcătoaso,
iar atunci cand chipul devine scrum
ai să știi să renaști.

Ce largă e moartea aceasta,
cât loc de înnebunit.
Cât ai să nesocotești legile scrise?
Cât ai să muști din fructul oprit?

În toate pustietate, în toate pământ.
Să dezvelim Omul și goliciunea lui
să fie, din nou, rușine.

Nu știu de când,
în capul meu trăiește un bărbat.
Când veți vedea că pune asupra-mi stăpânire,
legați-mi ochii, legați-mă de mâini,
de picioare, chemați salvarea.




(DRAMATURGIA LUCIOASELOR FUNII, ed. Vinea, București, 2014)