sufletul tău, draga mea, e
ca o pasăre care se lovește de geam
până când arderea se consumă în
sine

focul e singurătatea cusută de sobă
focul pleacă din tine acum
eu aștept aștept
iau haina de azi peste haina de ieri
trec râul care-ți mărginește mișcările
îți arunc semințe de vis în pântec sau
grămezi de surcele
totuna

o iei razna/ candela se aprinde
muști buza norilor până la sânge/ lumânările tremură
dragostea nu se naște din singurătate, draga mea
*
dragostea e atunci când se lipesc toate
pustietățile într-un bulgăre clocotind

în el se aruncă trupuri încolăcite și goale
ca pentru judecată

dragostea e atunci când nimic nu se consumă
doar vina păcatul și moartea se mistuie

și curg

ceara unei lumânări
sub marea
flacără