cu sufletul împinge prin ea poemul
femeie se ține cu pumnii încleștați de cer
strigă și se zvârcolește a naștere portocalie
imprimeu de note pe fiece pală de vânt
numele pe care numai o mamă ce pătrunzând secretul
îl pronunță glorie în destinul tatălui

oboseala e vrășmășia imperfecțiunilor dintre cuvinte
privirea ei cum nezborul unor lebede albe
însă-i arde inima o sfințită lumânare parfumată de ajuns

cu sufletul împinge prin ea poemul
dinspre viitor spre prezent pentru vii
dinspre trecut spre prezent pentru morți