din ceață se ridică soarele
o cruce incandescentă la mijlocul drumului
departe din ce în ce mai departe
curajul acoperit cu foiță de aur
multe coridoare
și la capăt mereu deschisă o fereastră
e a ta cu toate luminile ei schimbătoare
cu eu cel la un pas de moarte
inteligent înotând într-un acvariu sublim

*
cât de melancolice sunt tramvaiele dimineața la 5
când orașul e încărcat în tomberoane și aruncat la groapa comună
cât de înaltă bordura unor zile sterpe și nenorocita aia de voce
care tot anunță sfârșitul poveștii

*
prin apropiere se învață iubirea de oameni
dar cum să te apropii de ei
când stai la capătul morții și o privești cu milă
cu foarte mare încredere
ai vrea să îi spui cuvinte frumoase și să-i pictezi pe ziduri ferestre
ai vrea să îi strigi iată-mă sunt aici sunt chiar lângă tine
nesfârșit de aproape
mărturisesc visul