Dimineața îi deschidea gura să intre tot cu ochi și picioare
în măruntaiele ei.
Mai întîi creștetul, apoi inima
rezemat cu mîinile de marginea buzelor subțiri.
De la o vreme nu mai erau oameni.

O săruta pe dinăuntru,
o îmbrățișa cu patimă, dar, mai ales,
/îi vorbea/.

Printre flori de lumină ea își dezbrăca rochia.
Îi deschidea gura spre ritual și intra în bărbatul
dinăuntrul ei. Plămîni, inimă și vene. ... dar, mai ales,
/îi vorbea/.

Își treceau palmele peste ochi ca doi fluturi triști
din care respirațiile aruncau păianjeni
/să ne iubim azi ca și ieri, mîine la fel ca azi/,
/să ne înnodăm ca două păsări mute/.

În fericitele supranașteri
surzii intră în cochilii și se iubesc pînă la dilatarea
morții. Altfel, viața umblă
ca un maidanez.