Pocainta

Se zbat timpane obosite de ruga
pe dinlauntrul ochilor stinsi
si-o stare de caine se latra in fuga,
se scurge lumina din nervii intinsi...

Neadormit in noaptea ascunsa-n mine,
sprijinindu-mi trupul de ape,
aceiasi stare de vant si de caine
atavic ma soarbe-n de-aproape.

Pe marginea lumii, in surda ei chemare
tanguirea ierbii, verde ma doare,
pe fata stinsa a lumii?
Pagan se latra zeii, infernul se deschide,
si iar murim degeaba.