Ți-aș spune tot ce simt, tot ce mă doare,
De ce tresar când tu mă strigi prin vis
Și rătăcesc, prin patru puncte cardinale,
Urcând și coborând uitate trepte în abis.

Privesc cum ape limpezi, peste pietre curg
Și-n jocul stelelor, prin valurile mici
Înmugurește peste tâmplă, un diafan amurg
Și-n nebunia asta mare din umbre mă ridici.

Mă strângi la piept cum s-a-ntamplat odată,
Când roua strălucea în ochiu-ți cristalin,
Iar sufletul, e vinovat de răvășita soartă
Pentru că-i ești icoană la care mă închin.

Chiar dacă spun ce simt tu nu m-ai înțelege,
Iubirea mea uitată ieri în flori de liliac
Ca-ntregul lui parfum, de tine să mă lege,
În timp ce primăverile m-alungă și mă plac.