Nu-i bine! Eu mor. Iau trenul și mă duc acasă, unde-o fi aia!
Ar trebui să fie o zi cînd să nu moară nimeni și nimeni
să nu rămînă orfan. Marțea, de pildă! O zi pe care
să viseze toți muribunzii să o prindă în pătuțurile lor
de spital, cu ace înfipte peste tot. Nu-i bine! Înec
toți cîinii care mi-au lins mîinile vreodată și
traduc înecul pe limba celor vii. Traduc otrava și
cuțitul pe limba celor plini de viață. Miracolul
alchimic e un mărunțiș pe lîngă prefacerea unui maldăr
de scîrnă în om la atingerea sufletului viu. Dar nu e bine! E frig.
În veșnicie se intră ca într-o ghețărie părăsită. Întîi
simte mortul cum se răcește pielea, apoi frigul intră
la inimă și la oase. Primele ore de după
moarte trebuie să fie cele mai grele – de aceea nu poartă
îngerii ceasuri, ca să nu vadă amărîții cît de greu
se scurge timpul și să-și plîngă de milă! Nu-i bine! Dacă
și-ar plînge morții în ceruri de milă, ar fi
cerul tot un vaiet și un urlet și rugăciunile celor vii
nimeni nu le-ar mai auzi: de-aceea nu poartă îngerii ceasuri!