Pe calea ferată trec patru trenuri pe zi.
Două spre Vest către Carei,
Celelalte către Zalău în cealaltă parte.
O fi același tren
Care se învârte ca Păvăluc nebunul
Pe călcâiele cizmelor roase?
De patru ori pe zi
Mi se urcă și furnicile pe picioare;
Până la traistă.
Mă scutur, înalt și slab ca o prăjină.
Or fi fiind aceleași furnici
La cele patru mese reglementare?
Nu mi-am pus nimic de ujină!
Vacile pasc liniștite.
Când se apropie de lucernă
Alerg după ele cu Soldat.
El latră, eu strig.
Unii spun că am gura prea mare.
Hăi Joiană, hăi, nazat!
Ca un făcut, de fiecare dată
Apare trenul de dimineață;
Ãla spre Vest.
Treizeci de vagoane cu roți multe.
Pe platforme,tancuri verzi-spălăcite,
Ca ochii plânși ai mamei,
Se legănă încet.
Mi se par triste.
Stelele de pe turele nu mai sunt roșii.
Au pălit de vreme, de jale?
Mi se par lacrimi de rugină
Pentru păcate pe care nu le pot uita.
Nu, seara tancurile nu se mai întorc.
Spre Est, omidă flămândă târându-se lent,
Trenul se întoarce cu vagoanele goale.