Primăvara lin pe pământ coboară,
Soarele-nviorează dealuri și creste,
Dispar urmele iernii de-afară,
Neaua se topește.

Zdrobind cu furie gheața de pe coaste-nsorite,
Argintiul pârâu face, sunând, un salt sclipitor,
Clocotește năvalnic și cade-n câmpii înflorite
Unde curge ușor.

Totu-i vrăjit! Ca o mireasă-n straiul ei sărbătoresc,
Natura-și pune plăcut podoabele fermecătoare,
Florile răsar peste tot, iar fluierul păstoresc
Se-aude-mpreună cu cântec de privighetoare.

Harnicul țăran curăță ogoarele,
Scoate-afară plugul și-l ascute-ndată,
Toate-s fericite – câmpul și ponoarele
Și pădurea toată.

Toate slăvesc primăvara. Codrul se-mpodobește,
Vântul adie lin și, tânără, salută viața –
Ne cheamă lumea, prieteni, cu cântec ce izbucnește:
Trăiască speranța!

O, tu înger iubit; la chemarea dumnezeiască,
Pregătește palatul vrăjit când soarele apune în zare,
Deasupra lumii noastre Lielio să-mpletească
Un văl albastru, subțire, și-o noapte de visare –

Și tu-mbrățișează, sărută, și cu podoabe de rând
Amăgește, suflete, somnul ce-ți vine,
Până când solul zilei salută strigând
Zorile senine!