bunica avea în curte niște pomi
de-a lungul gardului de sârmă ruginită.
lângă ei, multă iarbă

într-o zi am luat un ciocan – nu știu, să fi avut vreo cinci ani –
și am rupt o bucată mare din scoarța primului pom
crezând, probabil, că așa se face.
dar a venit bunica, l-a atins și l-a legat cu o pânză
iar el s-a făcut bine

bunica mai avea și niște boboci de rață
eu mă puneam între ei
îi luam în brațe și îi strângeam așa de tare
încât mureau, bieții de ei, între palmele mele
dar ea era la fel de tăcută ca azi

ieri mi s-a spus că bunica a murit
crezând, probabil, că așa se face.
eu nu știu ce înseamnă asta,
dar în caz că mă întrebă cineva
o să le pot spune că ea e la loc sigur în mintea mea
lângă pomii și lângă bobocii ei de rață