Oglinda asta...
Azi cineva mi-a schimbat-o.
Și ieri tot.
Mîine aș vrea să rămînă asta de azi.
Dar cineva în fiecare zi are grijă să pună alta nouă.
În ele arătăm mai bătrîni decît ieri
Și mai tineri decît mîine,
Sau mai vii,
Sau mai triști,
Sau nu vrem să privim în acea zi în oglindă-
Chipurile în ziua ceea timpul a stat în loc...

Ciudat obiect.
Doamne, strînge launloc oglinzile de pe pereți și mese...
De pe fața izvoarelor, a mărilor și oceanelor,
De pe fața lacrimei,
Și de pe fața inelelor,
A hîrtiilor de staniol...

Doamne! ce povară ne-ai dat!
Să-și vadă fiecare oglinda
Și să plîngă
Scurgerea implacabilă a timpului.

Colecții de oglinzi, care mai de care...
Rame de lemn, de os și de piatră,
Chipuri de tineri , rămase în trecut.

Unde se duc deci anii?
Care val îi urnește din loc?
Și cine , mă rog este Timpul?
Auzi, măi? dacă vii, stai odată în loc, ce naiba...?!

Lăsați-mă să mai plîng cinsprezece minute.
Oglinda de la ceasul de pe mînă mi-a furat încă o secundă...
Halal! unde sunt toate secundele furate?
Oglinda fericirii? unde este?
Care oglindar ? În care atelier? De pe ce stradă?

Lasă-mă în pace.Nu-mi vine să cred.
Numai ce am trăit nostalgia oglinzii care s-a schimbat.