așteptarea nu o mai împart cu nimeni
am adunat-o în palme încă de când
am început să merg

oricum anotimpurile se repetă
cartea s-a deschis de câteva ori

pleoapa strivește ultima imagine

din trup
se deschide o fereastră
e doar un rest rostogolit
din marginea sângelui

acolo
unde se rupe culoarea pământului
(ca să poți privi înăuntru)
îmi voi închide singurătatea