O stea din zări cu forfotă cerească
Coboară raze blînde spre pămînt
Și prinde-n vis virtigenos să crească
Păstrînd eternitatea prin cuvînt.

Talazuri mari prin ape înghețate
Se nasc din infinit unde dispar,
Dar vorba sa din vremi poate uitate
Inundă nesfîrșirea unui dar.

Luceafăr s-a născut pe bolți albastre...
Prin vis, prin dor, prin pașnic legămînt
Și magia albă-a nemuririi voastre
Prezentă e și astăzi în cuvînt.

Multe veri vor plînge și vor ninge ierni,
Timpul o să treacă, timpul o să vină,
Însă pasiunea ochilor eterni
Va fi la fel de mîndră și de fină.

O să se nască stele infinite
Cînd zi cu noapte galeș se îngînă
Și cînd puterea ta prin dulci cuvinte
Va fi mereu a cerului stăpînă.

Un vis firesc te naște mai aproape
De-acele lumi ce veșnic ne despart.
Tu strălucești tăcut, fără de moarte,
Iar vocea ta e-n inime ce bat.

Zidit în zarea albă-a veșniciei
Coroana ta e-n gînduri ce mă-nec,
Vei fi mereu părinte-al poeziei,
Nemuritor în mii de ani ce trec.