Verdele zăpăcit de cap
de atăta amânare
răsare din zăpezi târzii
aducând diminețile pe
drum de raze și flori,
Sticleții zîmbesc în colivie
scăldându-și cozile
în apa călâie
trimițând iarna in depărtări.
O veverită sare gardul
la vecini furând semințele
din ghivece.
Până la anul să nu te mai
arăți, Craiasă Albă!
Cedează tronul Soarelui
și lasă-ne și pe noi,
muritorii, să ne bucurăm
de mângâierea lui,
prea multe nu avem!