Mi-am înfipt în pământ unghiile
să râcâi până sângele-mi țâșnește,
în căutarea
pașilor pierduți.
și mă agăț de ultima firimitură de țătână,
atât mi-a mai rămas.
cu ele răscolind trecutul,
să scrijelesc copacii
să scutur lacrime
din crengi,
iar ele
crescute vor fi
suliți
apoi, să incolțească in piept
salcâmi
cu mii de gheare,
devoratoare de
himere,
bufnițe cântând
în cimitire
nopțile
de veghe,
în așteptarea fiarei
ce se naște.